5 seturi de retete pentru Ricoh III/IIIx

Ricoh III/IIIx

Din pacate, camerele Ricoh au doar doua "compartimente" in care poti salva propriile tale setari in ce priveste aspectul imaginii jpeg, setari ce compun asa numita reteta. Si spun din pacate, pentru ca sunt o multime de retete faine pentru Ricoh care egaleaza si chiar intrec pe alocuri simularile oferite de Fujifilm.

Pentru multi oameni, setarile standard oferite de Ricoh sunt suficiente, si multi oricum salveaza in format raw, pentru a developa aspectul final al imaginii pe computer. Pentru restul, post-procesarea imaginii in camera foto este tot ce le trebuie. Asadar, ce faci doar cu doua compartimente/retete memorate? Cum le imparti? Desigur, poti memora primele doua retete favorite. Personal, prima reteta o consider ca fiind generala, acoperind toate nevoile, iar cea de-a doua fiind pentru cazuri speciale de iluminare, efecte speciale, fotografie veche, etc.

Am pus la punct (si prin pus la punct ma refer doar la selectia retetelor create de Ritchie Roesch) 5 astfel de perechi de retete, dupa gustul meu si poate servi ca sursa de inspiratie pentru altii. Primele 4 perechi nu contin simularea de film negativ, si pot fi folosite si de cei care nu si-au reimprospatat firmware-ul camerei. Ultima pereche merge doar pentru cei care si-au facut acel update de firmware (desigur, fac presupuneri pentru ca nu am vazut retetele din aceasta pereche si veti vedea de ce, in descrierea perechii respective).

Perechea nr. 1

Este si perechea mea favorita. C1 prezinta culori faine, naturale, potrivita pentru toate subiectele. C2 imi permite o abordare atat nostalgica, cat si jocul cu tonalitati in scene specifice.

C1 - Color Film

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



C2 - Aged Print

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



Perechea nr. 2

Ca perechea nr.1 insa o abordare un pic mai radicala. Numai buna pentru Instagram? In cazul asta, incercati formatul de imagine 1:1 si va antrenati ochiul cu compozitia pe imagine patrata.

C1 - Vibrant Analog

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



C2 - Vintage Print

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



Perechea nr. 3

O pereche interesanta. C1 straluceste mai ales intr-un oras modern, cu mastodonti de sticla iar C2 poate fi considerat un "cross process" discret, cu efecte interesante, fara sa iasa totusi din marginile normalului.

C1 - Natural Negative

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



C2 - Royal Supra

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



Perechea nr. 4

Perechea asta este destinata plimbarii in mijlocul naturii, iar reteta din C1 am ales-o pentru ca este cumva echilibrata. Daca vreti ceva mai vivid, puteti alege una din cele prezente la aceeasi adresa web. Pentru C2 avem o reteta care poate da o paleta faina de culori daca scena este bine aleasa din punct de vedere al culorilor prezente in scena, iluminarea, fundalul, etc. - pentru ca nu este potrivita in toate cazurile, autorul prezinta imagini-exemplu unde reteta poate fi de folos sau unde da gres.

A propos, referitor la peisajele naturale, personal consider ca imaginile obtinute cu camerele Canon aduc mult cu unele pelicule de film Fujifilm, inclusiv in virarea anumitor culori. Chiar mai bine decat poate face o camera Fujifilm...

C1 - Analog Film

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



C2 - Retro Print

Adresa poze-exemplu si reteta aici.



Perechea nr. 5

Perechea asta este speciala din doua puncte de vedere. Primul este ca aceste doua retete arata fenomenal. Al doilea, motiv pentru care multi vor putea doar sa viseze la ele, este ca trebuie sa platesti pentru ele. Gasiti detalii in pagina respectiva.

C1 - desi o reteta pentru un aspect vechi, nostalgic, este aleasa ca reteta primara, pentru ca oricum, utilizatorul de Ricoh are deja la dispozitie cele setate ca implicite din fabrica pe care le poate folosi in orice moment, fara sa fie nevoie sa selecteze C1 sau C2. Asa ca ne putem permite sa avem din start o reteta nostalgica stocata in C1.

C2 - numele retetei si pozele-exemplu spun totul. In ochii mei, si aceasta reteta arata fenomenal, si poate fi pusa si mai mult in evidenta daca poza este tiparita pe hartie fotografica - de altfel, valabil pentru toate retetele.

C1 - Nostalgic Print

Adresa poze-exemplu aici (la sfarsitul paginii).



C2 - Pro Print

Adresa poze-exemplu aici (la sfarsitul paginii).



In incheiere

Nici una din retete nu-mi apartine, singurul element adus de mine este felul in care le combin impreuna, asa cum cred eu ca se potrivesc ochiului meu. Unii pot gasi aceste combinatii interesante, altii nu, insa si unii si altii probabil ca in timp vor incerca nu numai propriile lor imperecheri de retete, dar si crearea de noi retete, pornind de la zero sau modificand retete existente.

Ricoh este o camera foto formidabila, o alternativa viabila la camerele Fujifilm din seria X100x, X70. Modelul IIIx este chiar dotat cu o lentila cu lungimea focala de 40mm echivalent full frame. Prefer aceasta lungime focala si chiar as merge pana acolo incat sa afirm ca 50mm este inca si mai potrivita... probabil un IIIv in viitor? La o apertura de 1.8 macar? Nu mi-ar trebui o alta camera, daca este mai ieftina decat un Fujifilm echivalent...



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

7 simulari de film pentru camerele Fujifilm cu senzor X-TRANS V

7 simulari de film pentru camerele Fujifilm cu senzor X-TRANS IV