Ticleni...

 Ticleni, la intrarea in colonia de petrolisti. Vroiam de mult sa o aduc pe Lorena aici, sa vada locurile in care a copilarit bunica ei Persida, inginer geolog. Oras care este de asemenea, parte din copilaria tatalui ei. Multumim vecinului nostru, Bogdan pentru ca ne-a furnizat transportul necesar. 

Cum l-am gasit, dupa atatia ani? In mare parte, acelasi. Ceea ce e un lucru bun atunci cand cauti repere familiare. Desigur, sunt destule schimbari care reflecta bunastarea zonei. Singurul lucru deranjant pentru mine este cartierul de blocuri insa nu am sa dezvolt pe tema asta - tine oricum de preferintele personale. 

Din cate vad, debarcaderul nu mai este debarcader si se pare ca nu mai e acces public la el. Desigur, pot sa ma insel. Totusi, "baltoaca" este acolo si "lampadarul" din mijlocul ei imi trezeste amintiri placute - fugeam de acasa spre spaima bunicii mele, Maia (bunica in limbaj aroman),  ca sa hranesc crapul de acolo cu paine. 

Colonia de petrolisti e dezvoltata frumos, casele sunt cochete, multe reconstruite, putine amintesc de proiectul tip. Nu-mi amintesc de statia de epurare, moderna si bine intretinuta. Si parcul pentru copii este o aditie faina de care nu stiam.

Centrul (oare asa este considerat in continuare?) are elementele de altadata, sau macar asemanatoare, ma bucur sa-l revad. Nu e grozav, dar e familiar si asta ajuta la dispozitia mea de bine.

Nu-mi amintesc de fantana, liceul tehnic este parca in alta pozitie fata de ce credeam ca stiu, insa sunt sigur ca parte din amintiri sunt alterate de trecerea timpului. Sunt si alte mici neconcordante, dar in mare parte, Ticleniul meu este acolo asa ca mi-am hranit sufletul colindandu-i strazile din nou. Reinvatandu-l, depozitandu-l in memorie pentru alti cativa ani de acum incolo.  Atat cat o permite Dumnezeu Cel Atotputernic.  Pana atunci, ramai cu bine localitate mult iubita, mic colt de paradis al copilariei mele! Dumnezeu sa te binecuvanteze!