duminică, 3 mai 2015

In sfarsit, am impuscat luna

Atipisem, cand vine fiica-mea de la toaleta cu o falca-n cer si una in pamant:
 - Tati, tati, e luna plina afara!
 - Unde, tresar eu din somn,
 - La nea Milu' in gradina.
N-o mai intreb ce cauta luna in gradina la nea Milu. Sar din pat, insfac camera si trepiedu' si ies pe prispa (la Pistestii din Deal). Montez aparatura si trag mai intai una "wide angle", pentru pozitionare in spatiu. Urata foc, cu zgomot de imagine cu duiumu'.





Imi cade falca. A doua oara. Prima data aflasem ca luna nu era de fapt sfera, ci mai degraba ca o capsula de antibiotic.



Acum ma bazam pe un trepied ieftin, cu picioare tremurande. Nu-i a buna, imi zic in gand. Incep sa maresc imaginea si dumneaei  nu face decat sa devina tot mai mare si mai stralucitoare. Ajung la capabilitatile optice maxime ale teleobiectivului. Nimic. Oricat de stabil tineam aparatul, nu reusea sa focalizeze imaginea. Imi fac curaj si intru in zona de zoom digital, desi nu o folosesc niciodata, stiind bine ca este vorba de un pseudo-zoom. Trec si acolo la valoare maxima si minune, luna incepe sa-si piarda treptat din stralucire, devine tot mai gri si mai plina de detalii (depasisem atmosfera terestra cu planul de focalizare?). Draguta de ea!



Mai sa umplu cardu' de memorie cu poze: nu statea deloc locului. Era si normal la un asa zoom (28x optic, plus 4x digital). Stiu bine ca imaginea nu este nici pe departe asa de clara ca cele obtinute cu echipament profesional, insa fiind prima reusita, este si cea mai pretioasa. Si acum, cine credeti ca nu doarme si asteapta cuminte sa termin articolul?

P.S.: Data viitoare am sa folosesc declansatorul cu temporizator (mintea romanului de pe urma).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu